Ilie Cleopa spune că vrăjitoria s-a practicat atât în rândul poporului evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştinii. „Vrăjitori au fost atât Valaam (profetul biblic, n.n.), cât şi cei trei magi care practicau astrologia", spune părintele Cleopa.
Ce spune Biblia despre sfârşitul lumii: semnele prevestitoare Cu ajutorul cifrei şapte, simbol al perfecţiunii în religia creştină, apostolul Ioan descrie semnele prevestitoare ale Apocalipsei.
Tocmai de aceea Dumnezeu condamnă categoric ghicitul şi vrăjitoria, pentru că cei care apelează la vrăjitori şi ghicitori vin sub călăuzirea duhurilor necurate şi a Satanei. Păzeşte-te şi fugi de ghicitori, vrăjitori şi de toate celelalte practici pe care Dumnezeu spune că sunt urâcioase. Spune la toţi oamenii despre aceasta.
Primul Paşte din Biblie, menţionat în "Exodul". Atunci când a instituit Paştele, aşa cum se scrie în Bibilie, Dumnezeu a dorit ca să fie un semn de aducere aminte a robiei evreilor dar şi a eliberării din Egipt. "Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel, şi le-a zis: «Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi
Din Interior. În România, din ce în ce mai mulţi medici ginecologi refuză întreruperile de sarcină la cerere, pe motive de conştiinţă. Deşi este garantat prin lege, în anumite condiţii stricte, mulţi specialişti invocă constrângeri morale în a efectua un avort legal. Unii spun că nu le permite religia.
Ce spune Biblia despre avorturi a fost mereu un subiect care a stârnit controverse dar și zeci de informații false, motiv pentru care este binevenită o clarificare. Doarece avortul este un subiect atât de controversat, în special din punct de vedere religios, este important să află exact ce spune Biblia despre avorturi pentru a înțelege mai exact problematica.
pAtgK8.
ce spune biblia despre vrajitorie